Eu, aşa cum sunt

Am prea mult timp liber. De obicei în aşa perioade devin foarte lenoasă şi neproducivă. Nu-mi pot organiza ziua, ştiu că mai am mult timp pînă seara şi cînd mă uit la ceas este puţin spus... tîrziu. Din acest motiv, am hotărît să scriu cît mai repede posibil, cît am poftă. Şi voi scrie despre mine. Am ales acest subiect nu pentru că nu aş avea despre ce scrie, pur şi simplu experimentez. Vreau să-mi fac un autoportret, lucru dificil pentru mine (deoarece trebuie să fiu obiectivă).

Pentru început, o reflexie a personalităţii mele este odaia mea. La prima vedere pare neorganizată, însă mie îmi place aşa cum este, pot găsi uşor tot de ce am nevoie şi cunosc locul fiecărui obiect în parte. Odaia mea este un mini-univers aparte (cît de banal nu ar suna, whatever) şi serios, nicăieri nu mă simt atît de relaxată şi liniştită ca acolo. De obicei mă poţi găsi citind o carte sau click-uind aiurea pagini despre artă, creativitate, muzică. Chiar pot să spun că mi-am transformat capul într-o mini enciclopedie de curiozităţi. Straniu că astfel de lucruri nu sunt o problemă pentru memoria mea, pe cînd temele de la şcoală... eh.

Dacă mă vezi pe stradă, în liceu, oriunde, felul în care mă comport depinde nu doar de mine, ci şi de persoanele cu care interacţionez. Mă poţi vedea liniştită într-un colţ, dreamy, implicată în discuţii sau facînd comentarii sarcastice. 

Sunt uşor influenţabilă. Sunt prea bună. De prea multe ori nu pot spune „nu”. Iert prea uşor. Toate aceste caracteristici mă fac pur şi simplu prea moale. De cîte ori am încercat să mă schimb, tot rămîn aceiaşi, iar alţii se folosesc prea des de asta.

Sunt sensibilă. Sensibilă la vorbe, la părerea altor oameni despre mine, la note, la relaţiile pe care le am cu alţi oameni... la tot. De asta şi sunt moody, insuportabilă, greu de înţeles.

Sunt visătoare. Toţi fac ceva real, palpabil, frumos, pe cînd eu visez la lucruri pe care puţin probabil o să le am. Uit repede. Am avut zeci de idei bune pentru postările de aici, dar le-am uitat. Acum, mi-am cumpărat un carnet pentru notiţe. Îl port mereu cu mine şi scriu tot, de la versurile unui cîntec care mi-a placut (pentru a-l google-i ulterior) pînă la idei pentru rage comixuri.

Cîteodată pot părea emotionless. Nu este aşa. Pur şi simplu sunt puţin socially awkward. Dacă am un conflict cu cineva, toată seara nu mă pot concentra la nimic, mă gîndesc doar la faptul că trebuia să procedez altfel, să folosesc o altă replică. Dar nu am curajul să-mi recunosc greşelile, sunt prea încăpăţînată. 

Nu pun preţ pe lucrurile pe care le am. Niciodată. Deschid profilurile pe facebook a unor oameni în trecut apropiaţi şi  înţeleg că nu mă leagă nimic cu ei. Iar discuţiile ocazionale de 2-3 ori pe lună sunt pur şi simplu stranii, neplăcute.

Unii mă pot credea o tocilară. Ideea e că dacă pot formula o frază mai lungă de două rînduri şi folosi  cratima corect nu mă înjoseşte pe mine, ci îi face pe unii indivizi oarecum inculţi. Sunt sigură că ei o să se recunoască citind acest fragment.

Îmi plac schibările, îmi place să încerc ceva nou. De exemplu, ieri m-am tuns. Am mers la frizer fără să am o idee despre ce vreau, dar am facut-o şi nu îi pare rău. *yay*

Iată cam asta sunt eu, probabil nu am inclus tot, mi-e frică să mă văd aşa cum sunt. Vreau să mă perfecţionez, să mă schimb şi să cresc. Am senzaţia că niciodată nu sunt de ajuns de frumoasă, deşteaptă, funny. Dar voi face tot posibilul să mă perfecţionez, iar peste cîţiva ani citind această descriere să nu mă recunosc în ea.