Despre învăţămînt

De mici copii, de la primele ore la şcoală, ni se impune ideea că doar avînd note mari putem dobîndi un viitor strălucit. Avem cunoştinţe, diplome, serviciu bine plătit, totul frumos şi roz. Teoretic, da, aşa ar trebui să fie, însă realitatea creează un adevăr diferit: medici, învăţători cu o stare materială jalnică  plecaţi peste hotare, iar „specialişti” de bani gata ajunşi şefi.

Nu pot învinui moldovenii de situaţia din prezent, că ei ar fi atît de proşti sau mituitori, ci sistemul nostru de învăţămînt. Elevii sunt obligaţi să înveţe tot materialul, fizică, istorie literatură, nu contează atît de mult profilul ales, diferenţa dintre acestea este puţin sesizabilă. Cîte 15 discipline, sute de noţiuni, definiţii, teorii, formule dificile care logic, sunt imposibil de memorat.

Se pune atîta preţ pe partea teoretică, iar comunicarea, interacţiunea, discursurile publice sunt uitate. Desigur, o astfel de educaţie are un impact negativ asupra tinerilor: sunt crescute nişte legume „inteligente” ce nu pot vorbi în public. Ideea este că nu e de ajuns să fii deştept, ci să te poţi manifesta.

Cum nu ar fi, tinerii au nevoie de o specialitate, un loc de muncă şi recurg la orice metodă pentru a-şi îndeplini visurile, cea mai la îndemînă fiind şpaga. Este atît de simplu! Cîteva hîrtiuţe şi notele bune apar în carnete, fără nici o remuşcare nici din partea elevilor, nici din cea a profesorilor (ei tot au nevoie de bani pentru a-şi hrăni familia).

Cu timpul astfel de practici au devenit atît de acceptate, încît deja nimeni nu le mai percepe drept ceva anormal. Dar unde este dreptatea? Oare cineva care îşi petrece nopţile scriind esee şi rezolvînd probleme să finalizeze liceul cu aceiaşi medie pe care o are un chiulangiu? Este pur şi simplu scandalos!

Ministerul învăţămîntului tace, anii trecuţi au fost introduse cîteva pseudoschimbări,  iar eu fiind elevă nu am văzut mari diferenţe. Chiar învăţăm prea mult. De exemplu, un curs complet de fizică la noi în ţară are peste 3000 noţiuni, iar în SUA aproximativ 800. Nu contează stereotipurile, că ei ar fi nişte idioţi şi grăsani. Unde suntem noi şi unde sunt ei?

Elevii nu au posibilitatea să aleagă ce ei VOR să facă. Nu sunt apreciaţi pentru reuşitele şi plusurile lor, ci intimidaţi şi pedepsiţi pentru fiecare eşec: „Nu contează că ai răspuns perfect tema pentru acasă, tu ai uitat o definiţie trecută cu 3 ani în urmă, cîtă iresponsabilitate!”. Sună cunoscut, nu?

Iată în aşa mod tinerii ajung să nu mai creadă în forţele proprii, sunt descurajaţi, nu mai au nici un interes să înveţe sute de pagini şi ajung la ultima, cea mai disperată soluţie - mita.