Blablabla

Chiar este atît de important pentru unii să vorbească mult, să se impună fără să mai ţină cont şi de ceea ce comunică? Se pare că da, altfel nu m-aş confrunta cu acest fenomen în fiecare zi.

Urăsc oamenii care nu pot asculta, schimbă zeci de subiecte şi trec de la o idee la alta fără să urmărească un fir logic. Dau dovadă de lipsă de educaţie şi respect faţă de interlocutor. Nu-mi plac deloc nici indivizii ce nu au nimic bun de spus, dar nu pot tăcea. Sunt imposibil de oprit, nu te lasă să-ţi exprimi propria opinie şi cam tot ce zic se rezumă la... nimic.

Păcat că unii au ce spune, însă nu se prea descurcă la capitolul emotional intelligence şi se pierd pe fonul ăstora ce trăncănesc aiurea. Serios, nu mă interesează ce ai făcut ieri seara, nici ce vei face azi, nici tot subiectul unui film de care nu am auzit în viaţa mea. În aşa momente mă deconectez, zîmbesc şi pornesc „mhm”-ul repetat de cîteva ori pe minut, doar ca să fac faţă. Mai bine sacrific ceva timp de cît să încerc să schimb modul în care cineva gîndeşte, este imposibil.

Apoi, urăsc cînd cineva mă întrerupe. Uit ce am vrut să spun, îmi pierd „momentul meu de glorie” şi situaţia devine frustrantă. Înţeleg că unii vor să atragă toată atenţia asupra proprii persoane, dar nu o fac în modul potrivit.

Probabil comunicarea este o artă, una foarte fină şi puţini sunt în stare s-o înţealeagă şi să o folosească. Trist este că ceilalţi nici nu vor să-şi perfecţioneze abilităţile, nu-şi recunosc defectele şi cred că este bine oricum, apoi se miră că nu sunt ascultaţi.