vineri, 15 iunie 2012

Altfel


Sunt atentă la comportamentul tuturor şi deseori îmi fac concluzii pe baza acţiunilor şi vorbelor diferitor persoane. Deşi pot părea tăcută, puţine trec neobservate de ochii mei. Stereotipul că fetele ar vorbi mult nu este valabil pentru mine. Ideea e că nu îmi place să vorbesc fără sens, mai bine ascult, urmăresc. (I'm watching you :D)

Normal lucru, alţii la rîndul lor mă urmăresc şi pe mine. Aşa este natura umană, ne place să observăm defectele altora, să facem comparaţie şi să ne simţim superiori (însă este puțin probabil ca înjosind pe cinva să devii cu adevărat mai bun, e doar o senzație).

Deseori încerc să-mi dau seama ce părere îşi fac oamenii despre mine şi clar lucru, nu am de unde să aflu. Pot doar să ghicesc şi să sper că totul este bine, deşi nu prea mă deranjează dacă ar fi altfel.

X_845cba6f_large Posibil sunt puţin diferită, probabil deoarece nu m-am maturizat atît de repede. Serios, observ o mare diferenţă dintre modul meu de a gîndi şi cel al semenilor mei. Sunt cu capul în nori, naivă, nu mă comport corespunzător vîrstei mele. Culmea, nici nu vreau să cresc. Simt că am rămas în urmă, dar ştiu că nu am unde să mă grăbesc.

De exemplu, pentru unii poate părea prostească şi copilăroasă o ieşire în parc şi făcutul baloanelor de săpun, însă mie imi plac. Sunt uşoare, colorate, se las duse de vînt şi îmi aduc zîmbetul pe buze. Bun, exemplul nu este atît de bun, însă sper să fiu înțeleasă. Atîta timp cît anumite lucruri mă fac fericită, nu am de ce să îmi fac griji în legătură cu părerea altor oameni.  

Oricum, este mai bine de cît ceva à la “Sixteen and pregnant” :)). Deși fac parte din ea, sunt de părere că generația mea este oarecum degradată.  Da, în așa măsură încît nu au idee ce se întîmplă în jur. 
Facepalm.


Eu am timp să cresc. Whatever, oricum toți spun că oamenii cei mai fericiți sunt cei care și-au păstrat copilul din suflet. Deci, sunt norocoasă.





5 comentarii:

  1. imi place mult ce ai scris si felul in care iti exprimi ideile ... nu-ti fa griji ... matur din punctul meu de vedere este acela care ia decizii corecte si reuseste sa treaca cu brio de orice incercare a vietii (asta o poti face chiar copil fiind). Candva eram si eu asa ... si pot confirma afirmatia ta: "oricum toți spun că oamenii cei mai fericiți sunt cei care și-au păstrat copilul din suflet."

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos scrie, si in multe cele spuse de tine ma regasesc pe mine desi sunt de sex opus si in normal s-ar astepta ceva diferit de la mine. Da nu de asta oameni sa fim. La fel iubesc sa analizez tot ce se intimpla in jur si foarte putin ce trece neobservat de mine. It's nothing wrong feeling different, dar ca majoritatea au un handicap cind vorba de a fi diferit de ei sau de ceee ce impune societatea. si nu te opri in a face lucrurile care te fac fericita, in Moldova si asa traiul e mizerabil, nu inca sa mai renunti la mici detalii ce-ti fac viata un pic mai traibila.

    Hey, ar fi bine sa integrezi comment form de la Disqus, e mult mia simplu de a lasa comentarii, pentur sneak peek intra la mine pe blog si vezi, o sa-i placa si e foarte simplu de integrat (http://disqus.com/).

    Cele bune, Eugeniu.
    http://genutsu.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  3. Natura umana e facuta sa se degradeze, asa au fost si vor fi toate generatiile. Cat despre copilarie, cel mai pacat din punctul meu de vedere e sa nu iti lasi copilul din tine sa se exteriorizeze !

    RăspundețiȘtergere
  4. imi place mult postarea ta...recunosc ca ma regasesc in majoritatea ipostazelor descrise aici....eu nici macar nu stiu ce vursta am, si nu-mi pasa atita timp cit stiu sa ma bucur ca un copil de 4 ani, sa pling ca un batrin care stie prea multe sau sa fiu suparacioasa ca o pustoaica rebela si cu nasul pe sus...atita timp cit stii sa iesi din ramele virstei tale vei ramiine copil, vom ramiine copii

    RăspundețiȘtergere