sâmbătă, 5 mai 2012

Eurovision reviews

Nu sunt cel mai înrăit fan Eurovision. După părerea mea, e o pierdere de bani şi timp, mai ales că de fiecare dată am senzaţia că participanţii nu sunt apreciaţi pentru prestaţie, talent şi voce. În joc intră showul, o piesă simplă, dar uşor memorabilă (catchy) şi desigur politica. La fel mă deranjează şi faptul că rareori un anumit cîntec chiar reprezintă o ţară, sunt neglijate tradiţiile, totul este prea comercial. Totuşi, în fiecare an ascult piesele intrate în concurs şi îmi fac propriile prognoze pentru ca apoi să le compar cu rezultatele finale. Iată şi impresiile despre concurenţii din acest an. I-am luat în ordine alfabetică şi încerc să fiu cît mai obiectivă.

1. Albania 

Nu intră în formatul Eurovision, este prea monoton. Rona are talent, însă întreaga compoziţie este mult prea obişnuită, toţi am mai vazut aşa ceva. Note înalte, melodie tipică pentru cîntece sentimentale, plictisitor. Videoclipul este sumbru, straniu. Nici nu am rezitat să-l urmăresc pînă la sfîrşit, mult prea modest. Şanse să învingă - puţine. Doar vocea şi pasiunea cu care interpretează mi-au provocat admiraţia.

 

 2. Austria 

Pur şi simplu rău, e atît de aiurea încît nici nu mai am ce comenta, totul este evident. Dacă înscrierea zgîrie atît de mult urechile, voi fi nevoită să pun mute la "performance-ul" lor live. Plus la asta şi aspectul lor de cocalari mă face să-i urăsc şi mai mult.
  
 

3. Azerbaijan

Mult mai bună de cît precedentele, piesa Sabinei este liniştită, plăcută, vocea la fel. Chiar dacă este ţara învingătoare, cei din Azerbaijan nu s-au relaxat nici în acest an. Videoclip frumos, cîntec drăguţ - pot fi mîndri de munca lor. Chiar nu am ce obiecta.  
 
 

4. Belarus

Mulţi spun că i-au copiat pe Nickelback. Nu este o asemănare atît de izbitoare, asta este vocea băiatului, nu o poate schimba. Piesa este reuşită, calitativă. Videoclipul încă nu a apărut, deci, aşteptăm.


5. Belgia

Poate cineva să-mi explice de ce are atîtea dislike-uri? Nu e cea mai bună, dar are 600 voturi negative. Cîntecul este pur şi simplu drăguţ, nu are nici urmă de originalitate. Probabil unei fete de 12 ani îi va plăcea.

 

6. Bosnia & Herţegovina

Cam multe melodii liniştite anul ăsta. Bosnia & Herzegovina vin şi ei cu o baladă. Fata nu are voce fenomenală, nici videoclipul nu este cine ştie ce, o încercare nereuşită de a crea o atmosferă oldie. Piesa Mayei are concurenţă mare. 


7. Bulgaria

Ieeftin şi urît. Aproape fiecare producţie românească sună cam aşa. Ne-am cam săturat de beatul ăsta, deşi iniţial făcuse furori. Poate în Europa va fi apreciat mai mult de cît la noi. Este cam plictisitor pentru cei de aici, auzim cîntece de tipul ăsta 24 din 24 la radio.


 8. Croaţia 

Frumos şi videoclipul şi cîntecul, deşi piesa este liniştită, clipul dinamic echilibrează întreaga compoziţie. Poate lua un loc bun dacă europenii vor da dovadă de bun gust. Deşi nu am înţeles nimic din versuri, oricum mi-a plăcut. Îi urez succes.


9. Cipru



În sfîrşit, ceva dansabil, pop, potrivit pentru Eurovision. Îmi place mult videoclipul, merge perfect cu piesa. Vocea interpretei mai lasă de dorit, în rest îmi place. Sunt sigură că va prinde bine la public.


10. Danemarca

Iată exemplul perfect cînd less is more. Atît de drăguţ!  Cîntecul este uşor de memorat, are ceva deosebit. Chiar sper că va lua un loc bun. Pur şi simplu nu este deajuns să-l asculţi doar o dată .



 ***

Următoarele le voi adăuga degrabă, nu reuşesc să le critic toate într-o zi. Am încercat să nu fiu prea dură, dar în acelaşi timp să menţionez şi părţile bune şi rele a fiecărei compoziţii. Ascultînd doar 10 cîntece, pot spune că în acest an participanţii sunt mai puţin puternici, de parcă vin la Eurovision din obligaţie, nu din propria dorinţă. Poate următoarele piese nu mă vor dezamăgi atît de mult.

4 comentarii:

  1. Hello! My first visit, will visit you again. Seriously, I thoroughly enjoyed your posts( really interesting blog). Would be great if you could visit also mine...Thanks for sharing! Keep up the fantastic work!

    RăspundețiȘtergere
  2. In winap am pe repeat melodia de la Cipru.
    Lalalalalalala loooove :x

    RăspundețiȘtergere