Altfel

Sunt atentă la comportamentul tuturor şi deseori îmi fac concluzii pe baza acţiunilor şi vorbelor diferitor persoane. Deşi pot părea tăcută, puţine trec neobservate de ochii mei. Stereotipul că fetele ar vorbi mult nu este valabil pentru mine. Ideea e că nu îmi place să vorbesc fără sens, mai bine ascult, urmăresc. (I'm watching you :D)

Normal lucru, alţii la rîndul lor mă urmăresc şi pe mine. Aşa este natura umană, ne place să observăm defectele altora, să facem comparaţie şi să ne simţim superiori (însă este puțin probabil ca înjosind pe cinva să devii cu adevărat mai bun, e doar o senzație).

Deseori încerc să-mi dau seama ce părere îşi fac oamenii despre mine şi clar lucru, nu am de unde să aflu. Pot doar să ghicesc şi să sper că totul este bine, deşi nu prea mă deranjează dacă ar fi altfel.

Posibil sunt puţin diferită, probabil deoarece nu m-am maturizat atît de repede. Serios, observ o mare diferenţă dintre modul meu de a gîndi şi cel al semenilor mei. Sunt cu capul în nori, naivă, nu mă comport corespunzător vîrstei mele. Culmea, nici nu vreau să cresc. Simt că am rămas în urmă, dar ştiu că nu am unde să mă grăbesc.

De exemplu, pentru unii poate părea prostească şi copilăroasă o ieşire în parc şi făcutul baloanelor de săpun, însă mie imi plac. Sunt uşoare, colorate, se las duse de vînt şi îmi aduc zîmbetul pe buze. Bun, exemplul nu este atît de bun, însă sper să fiu înțeleasă. Atîta timp cît anumite lucruri mă fac fericită, nu am de ce să îmi fac griji în legătură cu părerea altor oameni.  

Oricum, este mai bine de cît ceva à la “Sixteen and pregnant” :)). Deși fac parte din ea, sunt de părere că generația mea este oarecum degradată.  Da, în așa măsură încît nu au idee ce se întîmplă în jur. 
Facepalm.


Eu am timp să cresc. Whatever, oricum toți spun că oamenii cei mai fericiți sunt cei care și-au păstrat copilul din suflet. Deci, sunt norocoasă.