Dream City

Eu vara nu prea scriu, nu am poftă şi e cald. Acum mă aflu in Sankt-Petersburg, e foarte frumos aici. Curînd voi posta şi fotografii. Oraşul ăsta a întrecut orice aşteptări, e pur şi simplu maagic. S-a pastrat atmosfera timpurilor vechi, însă ambuteiajele îţi aduc aminte că te afli in sec XXI. Şi timpul e frumos, soare, 20C (in Chisinau acum sunt vreo 40C). Plimbări lungi, multe fotografii, oameni frumoşi. Perfect <3.

Altfel

Sunt atentă la comportamentul tuturor şi deseori îmi fac concluzii pe baza acţiunilor şi vorbelor diferitor persoane. Deşi pot părea tăcută, puţine trec neobservate de ochii mei. Stereotipul că fetele ar vorbi mult nu este valabil pentru mine. Ideea e că nu îmi place să vorbesc fără sens, mai bine ascult, urmăresc. (I'm watching you :D)

Normal lucru, alţii la rîndul lor mă urmăresc şi pe mine. Aşa este natura umană, ne place să observăm defectele altora, să facem comparaţie şi să ne simţim superiori (însă este puțin probabil ca înjosind pe cinva să devii cu adevărat mai bun, e doar o senzație).

Deseori încerc să-mi dau seama ce părere îşi fac oamenii despre mine şi clar lucru, nu am de unde să aflu. Pot doar să ghicesc şi să sper că totul este bine, deşi nu prea mă deranjează dacă ar fi altfel.

Posibil sunt puţin diferită, probabil deoarece nu m-am maturizat atît de repede. Serios, observ o mare diferenţă dintre modul meu de a gîndi şi cel al semenilor mei. Sunt cu capul în nori, naivă, nu mă comport corespunzător vîrstei mele. Culmea, nici nu vreau să cresc. Simt că am rămas în urmă, dar ştiu că nu am unde să mă grăbesc.

De exemplu, pentru unii poate părea prostească şi copilăroasă o ieşire în parc şi făcutul baloanelor de săpun, însă mie imi plac. Sunt uşoare, colorate, se las duse de vînt şi îmi aduc zîmbetul pe buze. Bun, exemplul nu este atît de bun, însă sper să fiu înțeleasă. Atîta timp cît anumite lucruri mă fac fericită, nu am de ce să îmi fac griji în legătură cu părerea altor oameni.  

Oricum, este mai bine de cît ceva à la “Sixteen and pregnant” :)). Deși fac parte din ea, sunt de părere că generația mea este oarecum degradată.  Da, în așa măsură încît nu au idee ce se întîmplă în jur. 
Facepalm.


Eu am timp să cresc. Whatever, oricum toți spun că oamenii cei mai fericiți sunt cei care și-au păstrat copilul din suflet. Deci, sunt norocoasă.

No feelings - no pain

Trăim într-o realitate dură. Nimeni nu mai manifestă nici un fel de emoţii. Au apus demult vremurile în care femeile pierdeau cunoştinţa la vederea unui bărbat sexy, iar aceştia erau galanţi şi bine educaţi, arătîndu-şi din start intenţiile. Nu zic, unii o fac pe relaxatul pentru a parea cool şi în rînd cu lumea, însă nu despre ei vreau să vorbesc.

Pentru a supravieţui şi a reuşi în prezent, majoritatea îşi ascund emoţiile, sentimentele după o mască a cinismului şi a brutalităţii. În aşa mod, imaginea falsă creată în public devine un scut de apărare împotriva durerii şi suferinţei. Acest comportament este justificat de experineţele şi amintirile pe care fiecare le cară în drumul vieţii, un bagaj greu ce conţine dezamăgiri, trădări, iluzii. Şi cu cît mai mult ne obişnuim cu el, cu atît mai mult ne maturizăm şi înţelegem că de fapt viaţa reală niciodată nu va fi nici măcar pe aproape de cea din filmele Hollywoodiene.  

Sunt sigură că în spatele oricărui „monstru” se ascunde o persoană drăguţă, care aşteaptă să fie descoperită şi îndrăgită. Însă fiecăruia îi este frică să pună tot ce simte pe tavă, în faţa unei lumi întregi (logic, pentru a nu repeta aceleaşi experineţe deprimante, mult prea dureroase pentru a putea fi trăite din nou).

Pentru a ieşi din acest cerc închis, este nevoie de mult curaj. Astfel, mai toţi decid să se izoleze în propriul trecut, să trăiască din amintiri, iar viaţa le trece pe alături. Ei neagă existenţa dragostei, a prieteniei şi cu ce rămîn pînă la urmă? Cu nimic.  

Singurătatea

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au trăit în grupuri. De la triburile primitive (grupuri apărute probabil cu scopul de a supravieţui, pentru a se apăra de prădători), la societatea modernă din prezent, ne place să comunicăm, să facem schimb de idei, să avem pe cineva alături. Ne simţim în siguranţă, protejaţi şi liniştiţi.

Acest gînd s-a întipărit atît de adînc în minţile tuturor, încît a devenit practic inacceptabil ca cineva să-şi petreacă timpul în singurătate, chiar o perioadă relativ scurtă. O astfel de persoană pare cel puţin stranie în ochii majorităţii, de parcă ar lăsa timpul să treacă fără rost.

Nu zic, este imposibil ca specia noastră să meargă împotriva naturii şi să nege un proces îndelungat de evoluţie, proces ce arată clar – omul este o fiinţă socială, dar fiecare are nevoie de momente petrecute cu sine însuşi. În aşa mod, învingem frica de a rămîne faţă în faţă cu gîndurile noastre, ne cunoaştem mai bine, luăm decizii potrivite, creştem spiritual.

Sunt de părere că izolarea ocazională, cîteva ore de linişte după o zi grea, fară televizor (care face doar brainwashing), computer sau telefon este benefică. Cum să supravieţuieşti altfel într-o lume nebună, în care totul se întîmplă atît de repede şi trebuie să fii pregătit de orice eveniment neprevăzut? Avem nevoie de pauze, de un alint pentru suflet.

Despre religie

Ştiu, probabil mulţi vor reacţiona urît şi nu vor fi de acord, însă eu îmi voi exprima opinia în legătură cu un subiect sensibil pentru întreaga societate, şi anume – religia, unealta care controlează populaţia, care lasă bătrînii fără bani şi  care se implică în politică (unde chiar nu are ce căuta).

Nu am nimic împotriva persoanelor credincioase, le respect şi înţeleg perfect că au nevoie de susţinere, de speranţă. Însă, vorbind la general despre acest fenomen, de la apariţia sa cu două milenii în urmă şi pînă în prezent, religia a frînat mult progresul. Chiar şi o persoană cu cele mai vagi cunoştinţe în istorie înţelege că perioada de înflorire a creştinismului a fost şi cea în care nu prea a existat modernizare, noi invenţii. El ţinea oamenii în frîu, nu le permitea gîndirea liberă. Era comod pentru conducere şi clasele sociale superioare. Însă, o dată cu apariţia a noi curente politice, a dezvoltării economice, industrializării, biserica pierde din putere. Şi iată-ne de vreo 100 ani încoace cu computere performante, medicină avansată şi sateliţi artificiali. Lista de oamwn de ştiinţă creştini este scurtă, şi mulţi au avut probleme cu inchiziţia: Link.

Poate antipatia mea vine nu doar din această cauză, ci şi deoarece văd cum merge treaba, mai ales la ţară, unde oamenii se simt obligaţi să plătească „taxe fixe” pentru anumite servicii religioase. Nu contează faptul că pensia vîrstnicilor abia ajunge pentru supravieţuire, ei sunt zombificaţi de ideile promovate pe la slujbe, ba chiar şi şantajaţi.

Chiar şi întregul concept al creştinismului mă pune pe gînduri, deoarece copiază mult din religiile vechi (citisem mai multe articole şi cărţi). Oare nu a fost facut întenţionat, ca oamenii să accepte mai uşor noul curent şi rînduielile sale? Poate în trecut erau acceptate deoarece oamenii cunoşteau mai puţin, însă acum, cu atît acces la informaţie, Biblia poate părea o adunătură de legende copilăreşti ce nu au prea multe tangenţe cu realitatea.

Cred că a venit timpul să ne bazăm pe omenie, să deosebim binele de rău fără frică şi prieteni imaginari.

BTW, aurul de pe scaunul Papei de la Roma ajunge pentru a întreţine zeci de familii. Gîndţi-vă la asta.