Dificil

Mai demult, judecam oamenii după muzica ascultată, haine, gusturi, aparenţe. Apoi, cu timpul, mi-am dat seama că aceste lucruri nu spun practic nimic despre o anumită persoană, totul este mult mai complicat şi nu are sens să mă grăbesc cu formularea concluziilor. În prezent, totul este invers acestei atitudini. Nu mă las uşor impresionată şi fac mult mai greu legături cu oameni noi.

Nu sunt sigură că-mi cunosc chiar şi prietenii apropiaţi. După discuţii interminabile, atîtea ieşiri în oraş, secrete împărtăşite, reuşesc de fiecare dată să-i remarc dintr-un nou unghi. Sunt atît de imprevizibili! 

M-am învăţat să nu împart oamenii în categoriile “buni” sau „răi”. Nu are sens. Este ceva caracteristic şi tipic uman – amestecul dintre acestea două (chiar dacă pare neobişnuit să observi unii oameni facînd ceva opus comportamentului lor tradiţional).

Nu sunt sigură că mă cunosc pe mine însămi. Cîteodată mă miră propriile acţiuni. Fac lucruri de care nu credeam că aş fi în stare să le fac. Îmi încalc principiile. Apoi regret. Promit că nu se va mai repeta, iar apoi merg pe acelaşi drum. Şi toate astea repetate de nenumărate ori.

Aflîndu-mă în această stare de confuzie, cînd totul pare atît de complicat şi nelămurit, prefer să nu gîndesc deloc. Am hotărît să  nu-mi creez aşteptări în legătură cu unii oameni, pentru ca ulterior să nu fiu dezamăgită.  Mă voi concentra pe corectarea propriilor defecte şi greşeli.

Aşa este mai simplu, nu implică risc şi nu lasă în urmă un gust amar.